Nu aș fi fost cine sunt astăzi fără limba latină. Pasiunea mea pentru scris, politică, democrație, valori, educație vine din faptul că am studiat latina.
Puțini chiar dintre prieteni știu cât de profundă este relația mea cu limba latină. Numele meu nu este o coincidență. Pasionați de lectură și de perioada Romei antice, părinții mei mi-au dat numele de Iulia, după familia Iulia, una din familiile celebre ale acelei perioade istorice, din care provine Iulius Caesar. Fata lui Caesar se numea Iulia, la fel și mama lui.
În clasa a 8-a nu mi-a plăcut latina, nu am înțeles nimic din ea. Ni se cerea să învățăm ceva pe dinafară, nu ni s-a explicat nimic și am luat nota 8, care mi-a stricat media generală. Lucrurile s-au schimbat la liceu. (Am absolvit Liceul George Călinescu din Constanța). Am avut o profesoară extraordinară, Dorina Cifra. Doamna Cifra era riguroasă, exigentă, dar rigoarea ei venea din pasiunea pentru materie. După a doua lecție, doamna Cifra a venit la mine și, spre surprinderea mea, mi-a spus: vrei să mergi la Olimpiada de latină? Tot spre surprinderea mea, am spus da, neștiind sigur la ce mă înham. Am început să învăț la latină temeinic, mergeam săptămânal la doamna Cifra, care mă pregătea cu aceeași exigență, dar și cu căldură, gratis, fără să vrea nimic la schimb și fără să aștepte ceva. Am început să traduc din Caesar – De Bello Gallico. Apoi din Cicero, Ovidius și alți autori.
Timp de 4 ani am fost la Olimpiada Națională de Limba Latină, unde am luat premiul întâi de trei ori și o dată premiul doi. Iar în clasa a 12-a am mers la Olimpiada Internațională de Limba Latină la Arpino, lângă Roma, localitatea natală a lui Cicero. Certamen Ciceronianum Arpinas – așa se cheamă – este echivalentul pentru limba latină al Olimpiadelor Internaționale de Matematică, Fizică, etc. Dar spre deosebire de acestea, la Certamen nu se dau medalii la un număr mai larg de participanți, ci se dau doar 10 premii și câteva mențiuni. Vin elevi de liceu din toată lumea, iar examenul constă în traducerea la prima vedere a unui text din Cicero și comentarea lui. Textele sunt în general de filozofie, destul de complexe. Iar notarea e complicată de faptul că lucrarea trece prin procesul de traducere din limba maternă în care scrie fiecare participant în limba italiană, apoi profesorii italieni corectează. În 1997 am luat premiul al 7-lea, pe care statul român mi l-a echivalat și recunoscut ca o medalie de argint. România nu mai obținuse un premiu la această prestigioasă competiție din anii ‘80, iar speranța delegației noastre era la o mențiune.
În timpul liceului, am câștigat și toate edițiile la care am participat ale Certamen Ovidianum, o competiție internațională dedicată poetului latin Ovidius, inițiată la Constanța, de directorul liceului meu, profesorul de latină Constantin Daba.
Și acum vine legătura fascinantă. Sutele de ore pe care le-am petrecut traducând operele și discursurile lui Cicero (și ale altor celebri autori latini) mi-au format gândirea, scrisul și caracterul. Când mă așez în fața foii de hârtie, textul începe să curgă singur, nu pentru că m-am născut cu această abilitate, ci pentru că am tradus din latină. De aici vine priceperea mea în a scrie discursuri, texte de orice fel, documente programatice și în general felul în care îmi creez frazele.
Din traducerea operelor din latină am învățat politică, filosofie și mai ales am început să înțeleg valori. Virtus, concept central al stoicismului, este „binele suprem” pentru care pledează Cicero. Înțelepciunea, curajul, moderația, justiția sunt printre virtuțile stoicilor. Nu știu cine se mai preocupă azi de a forma caractere, dar cred că este nevoie mai mult ca oricând. Cicero se prezenta ca homos novus , un om care nu provenea dintr-o familie bogată, aristocrată și care a reușit să se ridice pe cele mai înalte trepte politice ajungând consul la 43 de ani. Cicero a fost nu doar om politic și filosof, ci și avocat, a scris despre legi și despre republică. Pledoariile sale sunt o capodoperă oratorică și politică.
Printre cele mai celebre discursuri rămase de la Cicero se numără „Catilinarele”, un set de patru discursuri despre devoalarea și împiedicarea unei conspirații orchestrate de Lucius Sergius Catilina pentru a răsturna republica. Am avea multe de învățat, pentru că tehnicile s-au schimbat (acum avem TikTok și X), dar natura umană este aceeași, la fel și mecanismele politicului.
Limba latină nu poate fi separată de istoria Romei antice și a Imperiului Roman, iar aceasta la rândul ei ne oferă lecții nenumărate: trecerea Rubiconului (alea iacta est), prăbușirea Republicii și trecerea la Imperiu, exemplul lui Cincinatus care, înzestrat cu puterea de dictator, a renunțat de bună voie la ea după ce și-a îndeplinit misiunea.
Conspirații pentru răsturnarea republicii, abuzuri de putere, declinul sistemului politic, sună cunoscut? Cu asta avem de-a face azi la nivel global. E adevărat că azi nu se naște nimeni care vorbește latina, dar cunoașterea istoriei și culturii acelor vremuri ne face mai bine echipați pentru provocările zilei de azi.
Unele din operele lui Cicero sunt sub formă de dialog. Metoda socratică de dialog este numită maieutică și influența sa se regăsește la Cicero. Este o formă de conversație în care în loc să dai răspunsuri pui întrebări, care lasă astfel loc interlocutorului să descopere singur și să analizeze critic. Dacă am aplica această metodă mai mult în sistemul educațional, în locul reproducerii de informație, am putea avea generații mai pregătite pentru viață.
Limba latină m-a ajutat să stăpânesc limba română și gramatica limbii române. Mai departe, gramatica limbii latine m-a ajutat să înțeleg și să învăț rapid alte limbi străine, nu doar cele romanice precum italiana sau spaniola, ci și alte limbi indo-europene. Mi-aș fi dorit ca unii din politicienii de azi să fi învățat un pic de latină. Ar fi înțeles mai bine sensul cuvintelor, ar fi avut proprietatea termenilor și cu siguranță nu ar fi stâlcit limba română. În schimb unii nu știu să vorbească, leagă cu greu câteva cuvinte, alții știu să vorbească, dar vorbele lor sunt salate de cuvinte, nonsensuri cu pretenții intelectuale menite a înșela pe cei care ascultă.
După liceu am urmat Secția de Limbi Clasice a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secție care azi, din păcate, nu mai există. Am absolvit cu nota maximă în specializarea filologie clasică (latină, greacă veche), iar în paralel am studiat Științe Politice tot la Universitatea București.
Mă întrebau unii – ce o să faci cu latina, că doar nu devii profesoară? Iar după ce am absolvit m-au întrebat alții – și la ce ți-a folosit?
Simplu: la tot ce fac azi. Scriu, fac analiză politică, predau la master (la SNSPA), am o firmă de consultanță de strategie, comunicare și performanță, fac coaching de performanță și leadership, iar când lucrez cu clienții și cu studenții le pun întrebări, îi încurajez să descopere, în loc să le predic sau să le spun ce să facă.
Cât despre limba latină în sine, e adevărat că am uitat multe detalii, va trebui să mă întorc la cărți să îmi amintesc, am uitat și multe cuvinte, va trebui să mă întorc la dicționar dacă vreau să traduc ceva, dar am rămas cu ceva durabil, pe viață. Cei 4 ani de liceu în care am studiat latina m-au inspirat, mi-au creat trăsături de caracter și deprinderi intelectuale, m-au învățat gândirea critică și analitică într-un sistem educațional care nu le încurajează.
Perioada adolescenței e plină de provocări și tentații. Știu că pentru tinerii de azi lucrurile sunt diferite, lumea arată altfel. Adolescența mea a fost una frumoasă, liniștită și plină de satisfacție, nu pentru că atunci nu existau anxietăți și dificultăți, ci pentru că am ales să-mi petrec o mare parte a timpului liber cu Olimpiada de latină. Mai mult decât atât, descoperirea acestor lucruri a coincis cu tranziția României de la dictatură la democrație, o perioadă dificilă politic, social și economic.
Suntem din nou într-o perioadă dificilă. În loc să aruncăm la gunoi lucrurile profunde, doar pentru că nu ni se mai par moderne sau nu le înțelegem valoarea, ar fi mai bine să le recuperăm și adaptăm la interesele și metodele zilei de azi.
Despre limba latină există azi multe idei preconcepute. Primul lucru care ni se inoculează este că e „o limbă moartă”, pentru că nu este azi limba maternă a nimănui. Latina, ni se mai spune, este la periferia lingvisticii, iar vestigii ale ei se mai găsesc în biologie, drept și la Vatican. Ar fi bine să începem cu renunțarea la aceste idei preconcepute. Dacă știm că creăm un alt context și să explicăm valoarea ei, limba latină își poate recâștiga locul și poate să atragă din nou profesori și elevi. Așa cum m-a atras pe mine.
În filmul Karate Kid, maestrul Miyagi îl pune pe Daniel LaRusso, un băiat de 7 ani care voia să învețe karate, să ceruiască mașini, să vopsească gardul, cu mișcări repetate, aparent fără legătură cu artele marțiale. Wax On Wax Off. Daniel nu înțelege ce rost au toate astea, până când într-o zi realizează că mișcările repetate au devenit automatism, că sunt îi atât de bine întipărite încât acum stăpânește, prin ele, tehnici de arte marțiale, că poate deveni campion cu ele.
Aș începe cursul de limba latină cu acest clip sau ceva asemănător, pentru a explica cum va folosi latina pe mai departe celor care depun efortul de a o studia. Aș face ca fiecare lecție din manualul de latină să fie asociată unui eveniment actual și cu explicația de ce este relevant. Aș muta accentul dinspre pedepsirea celor care nu știu pe dinafară terminații (silva, silvae, silvam) spre învățarea copiilor cum să asocieze rădăcinile cuvintelor din latină cu vocabularul limbii române.
România zilei de azi pare o țară a paradoxurilor. Este la modă să vorbești despre țară, popor, să ne păstrăm tradițiile, istoria, limba. Dar pe de altă parte ne gândim să reducem accesul la latină și istorie. Nu știu cum pot fi simultan valabile cele două. Ne place să ne portretizăm ca victime ale cuiva din afară care nu ne respectă, care ne ia ce ne aparține, când de fapt noi singuri ne facem asta.
Limba latină oferă terenul și fundația pentru formarea într-o multitudine de cariere, poate șlefui drumul în viață pentru oricine care dorește să stăpânească și să devină maestru al limbii române, scrisului, istoriei, politicii, culturii, filosofiei sau pledoariei în curțile de justiție. Trebuie păstrată ca materie obligatorie la liceu, cu metodele și conținutul adaptat realităților de azi.
Sunt dispusă să contribui public și cu alte idei pentru a salva limba latină, pentru a-i da un curriculum interesant pentru tineri și pentru a transforma percepția asupra limbii latine din limbă „moartă”, în limbă a culturii și educației. Asta dacă există voința și dorința pentru așa ceva sau e mai simplu să ne afundăm confortabil în mediocritate…
Dr. Iulia Huiu
